Anunturi

Strategie privind Educatia Tinerilor pentru Voluntariat si Cetatenie Activa

 

Strategia privind Educatia pentru Voluntariat si Cetatenie Activa- rezultat al schimbului bilateral Romania – Norvegia-in cadrul proiectului„Schimbă lumea! – pentru că există o şansă”, în parteneriat cu Asociaţia „Change the World” din  Norvegia ‐ Proiect realizat cu sprijinul financiar al Fondului ONG în România ‐ Fondul pentru Relaţii
Bilaterale Măsura b. Reţele şi schimb de experienţă, program finanţat de Granturile SEE şi administrat de
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. implementat de Asociatia Exista o Sansa Buhusi .

 

Chestionar: EDUCAŢIA TINERILOR PENTRU VOLUNTARIAT ŞI CETǍŢENIE ACTIVǍ

Va rugam  sa completati chestionarul EDUCAŢIA TINERILOR DIN ŞCOLI PENTRU VOLUNTARIAT ŞI CETǍŢENIE ACTIVǍ, parte a cercetarii in vederea realizarii ,, STRATEGIEI privind EDUCATIA TINERILOR PENTRU VOLUNTARIAT SI CETATENIE ACTIVA”.

Cercetarea este realizată în cadrul proiectului „Schimbă lumea!.. pentru că există o şansă”, realizat de Asociaţia “Există o şansă” din România în parteneriat cu Asociatia “Change the World” din Norvegia şi finanţat din Fondul pentru Relaţii Bilaterale, Măsura b. Reţele şi schimb de experienţă în cadrul Apelului nr 1/2015, cu sprijinul financiar al Fondului ONG în Romania, program finanţat de granturile SEE şi administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.


* Informaţiile privind identitatea persoanei care completează chestionarul sunt securizate şi nu vor fi făcute publice. Acestea ne sunt utile pentru a transmite rezultatele studiului şi pentru a vă informa despre activităţile de diseminare.

** In cadrul cercetării, „reţeaua CERT” denumeşte o formă de colaborare a organizatiilor societătii civile şi se referă la o structură înfiintată prin proiectul „CERT, o sansa pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret” finantat prin granturile SEE 2009 – 2014 in cadrul Fondului ONG în România. Reţeaua CERT (Coaching pentru Eficientizarea Retelelor de Tineret din şcoli) este o structură cu caracter informal şi formal, cu un tip de relaţie informală şi formală neierarhizată a membrilor, caracterizată prin schimbul de informatie, instrumente şi resurse între organizaţii cu interese similare, care colaborează pentru îndeplinirea unui obiectiv comun specific.

*** În cazul în care aţi primit acest mesaj de mai multe ori, este pentru că partenerii şi prietenii ONGiști ne ajută să diseminăm mesajul către publicurile lor. Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă rugăm să diseminati mesajul nostru către membrii din coalitiile / reţelele din care faceti parte!

https://docs.google.com/forms/d/11pghxz-cVClx493qWConxOLmfo4ZQzypFqZg5Q0V_Tk/viewform

Conferinţa de închidere şi prezentarea rezultatelor finale ale proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret ”

Joi 21.04.2016 ora 11.00

Asociaţia „Există o şansă” vă invită la conferinţa de închidere şi prezentarea rezultatelor finale ale proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret” finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Lucrările conferinţei se vor desfăşura joi 21.04.2016, începând cu ora 11.00, în amfiteatrul Colegiului Tehnic „Ion Borcea” Buhuşi, după primirea şi înregistrarea participanţilor (începand cu ora 10.00- 10.30) la sediul Centrului de Resurse pentru Tineret, situat în imediata vecinatate a Colegiului Tehnic „Ion Borcea”, în str. Tineretului, Bl. 24 (I) parter (hol Cinematograf Victoria).

AGENDA EVENIMENTULUI:

10.00 – 10.30

• Înregistrarea participanților – Sediul CERT- str. Tineretului Bl. 24 (I) parter (hol Cinematograf Victoria).
• Vizionarea expoziției de obiecte realizate în cadrul Atelierului de Meșteșuguri prin implicarea voluntarilor si coordonatorilor activității.

11.00 – 11.30

• Prezentarea rezultatelor proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret” și a Ghidului de bune practici „Voluntariat și implicare, învățare și promovare a cetățeniei active”.

11,30 – 12.00

• Prezentarea voluntarilor si activității voluntarilor înscriși în proiect.

12.00 – 12,15

• Acordarea diplomelor de recunoaștere pentru Scolile pilot susținătoare în implementarea proiectului CERT și distribuirea Ghidului de bune practici.

12.15 – 12.30. Cuvântul participanților. Concluzii.


Proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţiwww.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţiwww.eeagrants.org

Copii-victime ale internetului

Vineri 19 februarie 2016 va avea loc ce-a de-a 5 si ultima sesiune de informare din seria sesiunilor de informare si constientizare ,,PRIETEN CU TINE!”, desfasurata in cadrul proiectului ,, CERT, exista o sansa!…CENTRUL DE RESURSE DE TINERET”.
Rolul sesiunilor organizate in proiect a fost de a crea o perceptie pozitiva tinerilor si elevilor, despre viata sanatoasa, constientizare si implicare atunci cand descopera fenomene de risc in scoala, acasa, in comunitate (precum violenta, traficul de persoane, consum de droguri, tutun si alcool).
Actiunea va avea loc la Scoala Gimnaziala ,, Mihai Eminescu” Buhusi intr-o prezentare inedita realizata de voluntarii Asociatiei Exista O Sansa, beneficiari ai proiectului CERT.

Dezbatere publică

ASASASASA

ANUNT IMPORTANT
#finantareonguribuhusi #finantarinerambursabilebugetlocalbuhusi #centrulderesuresepentrutineretbuhusi

Asociata Exista O Sansa Buhusi a propus spre avizare si adoptarea Consiliului Local Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind regimul finantarilor nerambursabile din fondurile bugetului local al orașului Buhuși alocate pentru activitati nonprofit de interes local.(http://saad-engine.net/domain-www.primariabuhusi.ro/doc_display.php?doctype=presentation&autoID=3952)
Persoanele interesate pot transmite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ la sediul Primăriei Buhuși, str. Republicii, nr.5, Comp. Administrație și Relații Publice sau pe e-mail-ul primariabuhusi@yahoo.com, precum si la sediul Asociatiei Exista O Sansa( initiatorul propunerii) de luni pana vineri intre orele 11-15, sau pe adresa de e-mail contact@existaosansa.ro, până la data de 04.03.2016.
Actiunea este parte a Campaniei de advocacy ,,Este CERT – TINERII PE AGENDA CONSILERILOR LOCALI! “una din solutii la rezolvarea problemelor cu care tinerii se confruntă la nivelul orasului Buhusi.
Cercetarea s-a făcut într-un exercițiu de învățare a instrumentelor de cetățenie activă desfășurat de către voluntarii Asociatiei ,,Există o Șansă “ în cadrul proiectului ,, CERT, o șansă pentru tine- Centrul de Resurse pentru Tineret”, proiect finațat prin granturile SEE 2014, prin Fondul ONG pentru România; proiect prin care s-a creat prima infrastructură pentru tineret și voluntariat în orașul Buhuși și un complex de activități care au ca scop:
Creașterea nivelul de participare civică si cetațenie activă a tinerilor;
Crearea unui model de iniţiativă si implicare a tinerilor pentru tineri si comunitate;
Dezvoltarea și implementarea de campanii de advocacy pe probleme identificate în comunitate;
Creșterea oportunităților de dialog structurat între tineri și autoritățile publice locale;
Identificarea de noi mijloace de comunicare a societății civile cu autoritațile.

INVITAM ONG-URILE LOCALE SA TRIMITA PUNCTE DE VEDERE , PROPUNERI DE AMENDARE PENTRU UN SCOP COMUN- OBTINEREA TRANSPARENTA A FONDURILOR PENTRU ACTIVITATI NO-PROFIT LA NIVEL LOCAL.

Excursie Cluj

PERMISUL DE CONDUCERE ONG”
excursii tematice si de invatare. 15 voluntari , beneficiari ai proiectului,, CERT, o sansa pentru TINE!- CENTRUL DE RESURSE PENTRU TINERET vor parcurge un interesant program de informare in cadrul intalnirilor cu:
• Centrul National de Voluntariat-Pro Vobis .
• Centrul de Voluntariat Cluj si voluntarii EVS (European Voluntary Service).
• Federatia SHARE si echipa Capitalei Europene a Tineretului Cluj-Napoca 2015 .

Multumim gazdelor care au facilitat vizita noastra si vom impartasi experiente cu voi la intoarcere.

SCOPUL VIZITEI
• Schimb de experienta si bune practici pentru identificarea de noi mijloace de coordonare a voluntarilor. Motivarea eficienta a voluntarilor. Cand, pentru ce actiuni, cum anume si prin ce mijloace?
• Cresterea gradului de implicare in comunitate a voluntarilor AEOS. Cresterea interesului altor tineri din comunitate pentru a se implica in activitati de voluntariat.
• Cresterea gradului de inovare in domeniul voluntariatului. Care ar putea fi proiectele urmatoare de voluntariat care pot atrage si motiva tinerii?
• Cum implicăm comunitatea locală in proiecte și activități de tineret?
• Noi contacte intre voluntari, noi contacte pentru proiecte viitoare.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––-

Proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţiwww.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Conţinutul acestui anunţ nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor anunţului.

INVITATIE: CAMPANIE DE PROMOVARE A SERVICIILOR SOCIALE PENTRU COPII

„Pleci in străinătate? Asistentul social te ajută: copilul tău va fi ocrotit”

Campanie de promovare a accesării serviciilor sociale de către părinții și persoanele care au în îngrijire copii afectați de migrație

Invitație adresata parintilor sau reprezentantilor legali ai copiilor ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate, cadrelor didactice, invatatori, educatori, consilieri scolari, psihologi, psihopedagogi, mediatori scolari, mediatori sanitari, asistentilor sociali din cadrul Serviciului de asistenta sociala Primaria Buhusi, asistenti maternali

Asociatia Exista o Sansa va invita miercuri, 20 ianuarie, ora 12.30, la sediului Asociatiei „Exista o Sansa” din Buhusi, str. Tineretului nr. 3 Parter, la o întâlnire care are ca scop diseminarea de informații cu privire la situația copiilor afectați de migrație, legislația relevantă, modalități de intervenție.

Actiunea este sustinuta de catre specialisti ai Asociației Betania Bacau, in cadrul parteneriatului cu Asociatia „Exista o Sansa” in scopul sprijinirii activitatii Centrului de consiliere și mediere-creat ca structură primara pentru servicii sociale de bază în cadrul proiectului ,,CERT, o şansă pentru tine – CENTRUL DE RESURSE PENTRU TINERET”- Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Asociația Betania, în parteneriat cu DGASPC Bacau, desfășoară in perioada Iulie 2015 – Aprilie 2016 la nivelul județului campania „Pleci in străinătate? Asistentul social te ajută: copilul tău va fi ocrotit” – de promovare a accesării serviciilor sociale de către părinții și persoanele care au în îngrijire copii afectați de migrație, desfășurată în cadrul proiectului Consolidarea rolului ONG în dezvoltarea de servicii sociale.

Având în vedere importanta protectiei copiilor cat si necesitatea promovarii accesarii si colaborarii cu serviciile sociale si de baza adresate copiilor care au parintii plecati la munca in strainatate, consideram importanta prezenta dumneavoastra la aceasta intalnire.

Pentru detalii suplimentare referitoare la proiect sau la activitate vă rugăm să ne contactați utilizând următoarele date:

Asociatia Exista O Sansa – Elena Mitrea- 0734339106, E-mail: contact@existaosansa.ro.

Asociatia Betania – George Mihaila- 0745389909, E-mail: george@asociatiabetania.ro.

Vă mulțumesc,

Elena Mitrea
Manager de proiect


Proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţi www.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Conţinutul acestui anunţ nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor anunţului.

CAMPANIE UMANITARA „AJUTA-NE SA AJUTAM!” – ediţia a 3-a

Campanie umanitaraAsociatia Exista O Sansa lanseaza cea de-a 3-a editie a CAMPANIEI UMANITARE „AJUTA-NE SA AJUTAM!”

FII CHIAR TU MOS CRACIUN SI DONEAZA in perioada 5-23 decembrie 2015:

  • O jucarie NOUA sau jucaria ta inca functionala. Daca o dai din inima cu siguranta va aduce un zambet pe fata trista a unui copil care nu a cunoscut bucuriile tale;
  • O hainuta NOUA sau una pe care ai purtat-o cu drag si grija si astazi poate acoperi un suflet mai putin fericit. Dar te rog FII ATENT SI DARUIESTE O HAINUTA CURATA SI INGRIJITA pentru ca doar asa aratam respect pentru semenii nostri.
  • Daca ai produse alimentare neperisabile sigur ca putem intregi masa unei familii mai putin norocoase.

Vă învităm să donați jucării, haine, rechizite și alimente neperisabile. De asemenea, puteți face donații în bani, bonuri de masă sau bonuri cadou.

PUNCT DE COLECTARE: sediul ASOCIATIEI EXISTA O SANSA – CENTRUL DE RESURSE PENTRU TINERET situat in str. Tineretului- Bl. 24, parter (fost Cinematograf Victoria).

PROGRAM: de LUNI pana VINERI intre orele 11-16 si SAMBATA de la 11-14.

IMPORTANT:

Targ 2015In cadrul Campaniei se va organiza in premiera un „TARG DE CRACIUN” la care asteptam inscrierea agentilor economici, mesterilor locali, scolilor care pot participa la o expozitie cu vanzare , iar un procent din vanzari stabilit de comun acord sa fie dirijat catre organizarea Campaniei AJUTA-NE SA AJUTAM” editia a 3-a.

PARTENERI:  Protoieria BUHUSI prin sustinerea preotului protopop Vasile Cozma si Diaspora prin implicarea mai vechii noastre prietene Gianina, care ne-a sprijinit si in campania din 2013 – Presedinta Asociatiei „ALPHA si OMEGA INSIEME” ITALIA.

ASTEPTARI:  IMPLICAREA COMUNITATII SI AGENTILOR ECONOMICI. SUSTINERE SI IDEI DIN TOATE PARTILE.

Multumim pentru interes si implicare.

TARG DE CRACIUN si SPECTACOL – TOATE IN SPIRITUL CAMPANIEI UMANITARE

AFIS DE CRACIUNVA invitam sambata 19 decembrie 2015, la ora 11 la deschiderea primului Târg de Crăciun la Buhusi si duminica 20 decembrie 2015, la ora 14 la Sala Polivalenta la Spectacolul de traditii si obiceiuri locale „CASA SUFLETULUI TAU” – intrarea libera.

Speram sa ne unim intr-un eveniment important. Magia sarbatorilor de iarna sa va aduca multa liniste in suflet, bucurii, implinirea visurilor si, maiales, multe cadouri si surprize placute pe care le puteti gasi chiar la Targul de Craciun. La multi ani pentru sarbatorile care vin si an nou cu bucurie!

 


Proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţi www.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Conţinutul acestui anunţ nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor anunţului.

INVITAŢIE: Reteaua CERT – Eveniment masa rotunda

roundtable-CERTAsociaţia „Există o şansă” organizeazǎ sâmbǎtǎ, 28 noiembrie 2015, începând cu ora 11.00, conferinţa de constituire a reţelei CERT – Coaching pentru Eficientizarea Reţelelor de Tineret din şcoli, în cadrul proiectului CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.  

Evenimentul oficial de înfiinţare a reţelei CERT va avea loc la Centrul de Resurse pentru Tineret din str. Tineretului, Bl. 24 (I) parter (hol Cinematograf Victoria), oraşul Buhuşi, judeţul Bacǎu, şi este planificat a fi o masǎ rotundǎ cu membrii fondatori ai reţelei CERT (şcoli pilot, ONG-uri, cluburi şcolare şi sportive, instituţii şi autoritǎţi publice, agenţi economici etc.).

Vă invităm să identificăm împreună un cadru comun de lucru în reţea, într-un context participativ de dezbatere, pentru o abordare constructivǎ a procesului de management în reţeaua CERT.

Iată agenda pe care v-o propunem:

11.00 – 11.15: Înregistrarea participanţilor

11.15 – 11.30 : Este CERT ! – Centrul de Resurse pentru Tineret se prezintă

11.30 – 12.30 : Planul de acţiune al reţelei CERT (I)

  • Clarificǎri conceptuale şi de structurǎ a parteneriatelor posibile de lucru în reţea.
  • Informarea şi consultarea stakeholderilor strategici cu privire la importanţa şi beneficiile lucrului în reţea.
  • Viziunea, misiunea, valorile şi obiectivele reţelei CERT.
  • Constituirea Comisiei Permanente de lucru a reţelei CERT (formatǎ din promotorii desemnaţi de fiecare instituţie/ organizaţie din reţea).
  • Harta direcţiilor strategice de acţiune în reţeaua CERT

12.30 –  12.45: Pauzǎ de cafea

12.4514.00: Planul de acţiune al reţelei CERT (II)

  • Analiza SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunitǎţi, amenintǎri) – instrument de analizǎ a potenţialului reţelei CERT de a se dezvolta durabil la nivel regional, naţional şi internaţional. Componentele analizei SWOT: Legislaţia în domeniul voluntariatului şi tineretului; Formarea în domeniul voluntariatului şi implicǎrii civice a tinerilor din şcoli; Practica în domeniul voluntariatului şi implicǎrii civice a tinerilor; Promovarea voluntariatului în şcoli şi a cetǎţeniei active în comunitate; Surse potenţiale de finanţare pentru proiecte.
  • Strategia de lucru în reţea la nivel local şi regional pe termen scurt şi mediu
  • Definirea obiectivelor generale şi a obiectivelor strategice de acţiune în reţea pe termen lung
  • Declaraţia de politicǎ publicǎ în domeniul tineretului: Lobby şi Advocacy pentru apǎrarea şi promovarea drepturilor tinerilor – Este CERT – Tinerii pe agenda consilierilor locali!

 14.00: Concluzii şi Networking 

Vă rugăm să ne confirmaţi prezenţa la eveniment până cel târziu miercuri, 25.11.2015!

Vă mulţumim pentru parteneriat şi vǎ aşteptăm cu drag la CERT!
Echipa CERT- Elena Mitrea- manager de proiect
Tel: 0734339106

E-mail: contact@existaosansa.ro

www.cert.existaosansa.ro

http://cert-reteauascolara.blogspot.ro


Proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţi www.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Conţinutul acestui anunţ nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor anunţului.

INVITAŢIE: Vineri, 20 noiembrie, ora 13,30 – Târgul participării civice – TINERI ACTIVI PENTRU BUHUȘI

AFIS CU SIGLAAsociaţia „Există o Șansă” organizeazǎ VINERI 20 noiembrie 2015, începând cu ora 13.30, ,,Târgul participării civice– TINERI ACTIVI PENTRU BUHUȘI” desfășurat  în cadrul proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret” finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.  

Evenimentul este o acțiune de informare, parte a campaniei de advocacy ,, Este CERT- Tinerii pe agenda consilierilor locali”, va debuta cu o acțiune stradală și va continua la sediul Centrului de Resurse pentru Tineret- Asociația Există O Șansă din str. Tineretului, Bl. 24 (I) parter (hol Cinematograf Victoria), oraşul Buhuşi, judeţul Bacǎu cu un workshop de informare privind:

1. rezultatele sondajului de opinie realizat de tineri pentru tineri.

2. soluțiile de ameliorare/ rezolvare a problemelor identificate– Prima întalnire ( de informare ) a tinerilor cu decidenții (CL) în cadrul campaniei de advocacy.

3. oferta de servicii CERT-prezentarea/ consultarea propunerilor.

Vă invităm și ne dorim să vă numărați printre participanții la eveniment.

Prezența dumneavoastră va contribui substanțial la creșterea nivelului de interes și de curaj al tinerilor pentru participarea la inițierea și dezvoltarea politicilor publice locale de tineret.

Centrul de Resurse pentru Tineret (CERT) este o structură prin care s-au creat servicii noi pentru tineri.

CERT, aparține comunității și ne-am dori ca împreună să găndim ce este mai potrivit să oferim tinerilor pe viitor.

Vă mulţumim şi vǎ aşteptăm cu drag la CERT – Voluntarii și Echipa CERT

Agendă eveniment- acțiune stradală 20.11.2015

,,Târgul participării civice– TINERI ACTIVI PENTRU BUHUȘI”

Locaţie: ASOCIȚIA EXISTĂ O ȘANSĂ- CENTRUL DE RESURSE PENTRU TINERET BUHUSI, str: Tineretului, Bl. 24, parter

13,30- 14,00

Eveniment stradal – desfășurat în fața Casei de Cultură

Flashmob acțiune stradală, eveniment de informare.

Distribuirea de fluturași, mesaje de susținere a voluntariatului și implicării comunitare.

Acordarea diplomelor de participare ,, Star(T) la puterea ONG – Sesiuni de Training pentru dezvoltarea de competențe în rândul voluntarilor, desfășurate în cadrul proiectului CERT

14- 14,10

Derularea acțiunilor :

  1. Înscrierea participanților,
  2. Înscriere de voluntari noi, completare chestionare de consultare privind oferta de servicii  CERT.
14,10- 14,40 CENTRUL DE RESURSE PENTRU TINERET BUHUSI, str: Tineretului, Bl. 24, parter Workshop- Atelier deschis tuturor viziatatorilor, consilierilor locali, reprezentanți ai școlilordin oraș- ȘCOLI PILOT în implementarea proiectului, agenți economici.

  1. Prezentarea rezultatelor sondajului de opinie.
  1. Prezentarea soluțiilor de ameliorare/ rezolvare a problemelor identificate(CL). Prima întalnire ( de informare ) a tinerilor cu decidenții.
  1. Prezentarea/ consultarea propunerilor privind oferta de servicii CERT.

14,40 – 15,00

CONCLUZII.

Pentru detalii suplimentare:

ASOCIAȚIA EXISTĂ O ȘANSĂ

Elena MITREA

Manager de proiect

telefon: 0734339106

http://cert.existaosansa.ro/

https://www.facebook.com/centrulcert/


Proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret” este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţi www.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Conţinutul acestui anunţ nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor anunţului.


Proiectul "CERT, o şansă pentru tine - Centrul de Resurse pentru Tineret" este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre Fondul ONG în România, accesaţi www.fondong.fdsc.ro. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org